Intrebari Frecvente

Ce este implantul dentar?

Implantul dentar este un biomaterial realizat din titan sau din zirconiu. Rolul implantului dentar este acela de a înlocui o rădăcină dentară afectată şi de a permite medicului să realizeze pe suprafaţa acesteia lucrări fixe sau mobilizabile. Cel mai întâlnit tip de implant dentar este implantul dentar înşurubat, acesta prezentând numeroase opţiuni ce pot fi aplicate la nivelul formei, dimensiunii şi conexiunii.

Câte tipuri de implanturi dentare există?

Există două categorii de implanturi dentare: endoosoase şi juxtaosoase. Implanturile endoosoase sunt de tipul ac, lamă, cilindru sau şurub. Cele juxtaosoase sunt implanturile subperiostale. La ora actuală, în implantologie sunt utilizate implanturile de tip şurub, existând o largă varietate în ceea ce priveşte alegerea inserării acestora.

Orice pacient poate beneficia de un implant?

Pentru a le asigura pacienţilor noştri succesul scontat, precum şi pentru o durabilitate cât mai mare a lucrărilor protetice executate pe implanturile dentare ale acestora, propunem tratamente personalizate, în funcție de istoricul, particularitățile și nivelul financiar al fiecărui pacient. Există anumite tipuri de afecţiuni care pot contraindica intervenţia chirurgicală, sau care încetinesc procesul de vindecare a structurii osoase din cavitatea bucală. Luând în seamă aceste considerente, recomandăm pacienţilor noştri efectuarea unor analize în prealabil şi completarea unui chestionar de sănătate, în vederea asigurării acurateței diagnosticului oferit.

Care sunt factorii de risc ce vizează durabilitatea unui implant?

Menţinerea funcţionalităţii unui implant pe o perioadă îndelungată de timp este dependentă de efectuarea unor controale periodice. Totodată, este extrem de importantă întreţinerea unei igiene bucale riguroase precum şi desfăşurarea şedinţelor de igienizare profesionale. Există, de asemenea, anumite obiceiuri precum bruxismul sau fumatul, care pot afecta în timp integritatea implanturilor dentare.

Intervenţia chirurgicală este dureroasă?

Intervenţia chirurgicală se realizează sub anestezie locală şi opţional, poate fi asigurată analosedarea în cazul unei solicitări speciale, acest proces având loc în prezenţa unui medic specialist în Anestezie şi Terapie Intensivă. În cazuri rar întâlnite, există şi varianta anesteziei generale, efectuată în spital. Toate acestea ajută pacientul ca în timpul operaţiei să nu simtă niciun disconfort. Senzaţiile de durere postoperatoare sunt resimţite la intensitatea celor ale extracţiilor dentare.

Cât durează până pot beneficia de o lucrare protetică pe un implant?

Acest lucru depinde de fiecare diagnostic în parte. Există pacienţi ce pot beneficia de lucrări protetice pe implanturi imediat după inserarea acestora, însă în majoritatea cazurilor, aşteptarea vindecării osoase post-inserţie de implant poate dura între două şi şase luni de la momentul intervenţiei chirurgicale.

Ce tipuri de soluţii protetice există pe implanturi?

În ceea ce priveşte reconstrucţia pe implanturi, punem la dispoziţia pacienţilor noştri reconstrucţii fixe cimentate sau înşurubate şi reconstrucţii mobilizabile. Aceste tipuri de soluţii sunt descrise pe larg in cadrul secțiunii manoperelor protetice.

După ce s-a încheiat tratamentul, mai trebuie să mă prezint la medic?

Încheierea tratamentului protetic pe implanturi este doar o etapă. Recomandarea noastră este ca pacienţii care au astfel de lucrări să îşi aloce timpul necesar unor controale periodice, de preferat la interval de sașe luni, precum şi pentru şedinţele de igienizare profesională. În cadrul acestor şedinţe pot fi identificate eventuale probleme şi putem acţiona în sensul remedierii acestora cu un minim de disconfort.

Care sunt cauzele de eşec în implantologie?

Neintegrarea unui implant este un lucru rar întâlnit. În principiu, există două tipuri de eşec în implantologie: pierderea implantului după inserție, înainte de etapa protetică şi pierderea implantului după realizarea etapei protetice. Pierderea implantului după inserție este de cele mai multe ori asociată infecţiilor apărute peri-implantar, cauzate de o tehnică operatorie incorectă (lipsa stabilităţii primare, perforarea osului de sprijin al planşeului nazal, sinusul, loja glandei submandibulare, desfacerea sau efectuarea unor suturi deficitare, sau lipsa calităţii materialului de adiţie utilizat, fie de nerespectarea indicaţiilor postoperatorii şi de o igienă bucală necorespunzătoare. Din aceast motiv, este indicat ca înainte de operaţie să vă informaţi atât asupra pregătirii medicului care va realiza operaţia, cât şi asupra instrumentelor care vor fi folosite în timpul operaţiei. Totodată, este foarte important să solicitaţi şi să păstraţi foaia de tratament postimplantar, în care sunt anexate toate detaliile materialelor ce au fost utilizate în cadrul operaţiei, spre exemplu tipul materialului, cantitatea acestora, indicativul lotului şi data de expirare a sterilizării.

Pierderea implantului după realizarea etapei protetice poate apărea ca urmare a unei echilibrări ocluzale greşite, a unui plan protetic incorect, însă cea mai des întâlnită cauză o reprezintă lipsa controalelor şi dispensarizării periodice a lucrărilor protetice sau a igienei bucale incorect realizate.