Echipa

Profesionalismul și perfecționismul reprezintă dezideratele care ne ghidează întreaga activitate. Suntem conştienţi de necesitatea participării în cadrul cursurilor sau congreselor de specialitate și putem afirma cu mândrie faptul că echipa noastră a obținut de-a lungul timpului numeroase certificate recunoscute la nivel internaţional.
În urma celor 14 ani de experienţă în domeniul medical de stat şi privat, perioadă în care a activat în cadrul Secţiei de Chirurgie Orală a Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central, desfăşurând în paralel practică privată în cadrul propriului cabinet stomatologic, Pion Dental, şi având totodată experienţa în sistemul de învăţământ de stat, fiind Lector Universitar al Catedrei de Implantologie Orală, în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, Dr. Ion Popovici a considerat oportună extinderea serviciilor cabinetului Pion Dental, optând de această dată pentru trasarea unei noi direcţii de dezvoltare, ca urmare a observării creşterii organice constante a business-ului şi gradul înalt de satisfacţie a pacienţilor săi.
Dr. Popovici Ion Alexandru, Managing Director al clinicii, este autorul a două brevete în domeniul implantologiei orale şi co-autorul unui numar de patru cărţi destinate domeniului medicinei dentare.
De asemenea, a desfășurat numeroase proiecte de cercetare în domeniul implatologiei dentare, alături de echipa sa. În permanenţă preocupat de tot ce este nou în domeniu, participă la numeroase cursuri de formare şi congrese naționale şi internaţionale, în cadrul cărora susţine propriile lucrări ştiinţifice.